Tânăr reținut după ce a șofat ilegal pe DN 13, în județul Brașov

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rupea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu un tânăr în stare de reținere, după ce acesta ar fi săvârșit mai multe infracțiuni la regimul rutier.
„La data de 28 iunie a.c , în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rupea au oprit, pentru control, un autoturism care se deplasa pe DN 13, în localitate.
În cadrul verificărilor efectuate, după ce a fost identificat tânărul de la volan, de 22 de ani, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere.
De asemenea, verificările efectuate au evidențiat că numărul de înmatriculare montat pe autoturism, este atribuit, în fapt, unui alt autovehicul”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.
După administrarea probatoriului în cauză, polițiștii au dispus reținerea și introducerea tânărului în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat. Dosarul este instrumentat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






