Delicte

Tânăr din Republica Moldova, dosar penal la BRAȘOV

 

Un tânăr de 20 de ani, din Republica Moldova și un bărbat de 41 de ani sunt cercetați penal, în urma unor controale rutiere efectuate ieri.

„La data de 20 iunie a.c., în jurul orei 09.50, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 20 ani din Republica Moldova, care conducea un autoturism înmatriculat în Lituania. Procedându-se la verificarea în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că autoturismul nu deține carte verde, neavând astfel drept de circulație pe teritoriul României.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat», instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina Maria Ivan.

Bărbatul de 41 de ani s-a ales cu dosar penal pentru șofat sub influența alcoolului. El a fost oprit pentru control aseară, în jurul orelor 21.30, pe str. Ciceu din Brașov.

„La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,74 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizata pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat sursa citată.
În cauză, s-a întocmit dosar penal.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button