Tânăr din județul Brașov, reținut după ce a încălcat ordinul de protecție și a renunțat la dispozitivul electronic de monitorizare

Polițiștii din Făgăraș efectuează cercetări într-un dosar penal, după ce un bărbat aflat sub monitorizare electronică ar fi încălcat obligațiile impuse prin ordinul de protecție emis pe numele său.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, în cursul zilei de ieri, 2 martie, a fost semnalată o alertă care indica faptul că persoana supravegheată nu ar respecta măsurile stabilite.
Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Făgăraș s-au deplasat imediat la domiciliul bărbatului, unde au constatat că acesta părăsise imobilul fără a avea asupra sa dispozitivul electronic de monitorizare și telefonul mobil atribuit în cadrul procedurii.
Tânărul, în vârstă de 25 de ani, a fost identificat la aproximativ un kilometru de locuință, pe o stradă din municipiul Făgăraș. În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta nu purta dispozitivul de supraveghere, încălcând obligația de a-l avea permanent asupra sa, conform măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
Bărbatul a fost condus la sediul unității de poliție și cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”. Având în vedere starea de pericol creată, polițiștii au dispus reținerea sa pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Cercetările continuă sub coordonarea unității de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





