Tânăr din județul BRAȘOV, cercetat penal după ce a „golit” cardul prietenei sale
Un tânăr de 26 de ani, din Zărnești – jud. Brașov, este cercetat de polițiștii de la Secția 3 Poliție Brașov pentru „furt”, „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos” (3 acte materiale) și „acces ilegal la un sistem informatic” (3 acte materiale), după ce ar fi folosit ilegal cardul prietenei sale.
„Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, în perioada 22 – 24 iulie 2022, o tânără în vârstă de 28 ani a sesizat faptul că de pe cardul său bancar ar fi fost efectuate mai multe tranzacții neautorizate.
Polițiștii brașoveni au identificat persoana bănuită de săvârșirea faptei ca fiind un tânăr, în vârstă de 26 ani, din orașul Zărnești, județul Brașov, prietenul tinerei în vârstă de 28 ani, care i-ar fi sustras acesteia cardul bancar și ar fi efectuat mai multe tranzacții, ulterior, fără ca aceasta să aibă cunoștință, l-ar fi restituit”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal Nadia Olaru.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.