Delicte

Tânăr de 19 ani, prins în timp ce șofa fără permis, azi-noapte

Un tânăr de 19 ani a fost prins în timp ce șofa fără permis, în județul Brașov. El a fost oprit de polițiști azi-noapte. Tânărul șofa prin Viștea de Jos, unde și locuiește.


„Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce, la data de 02.12.2022, în jurul orei 00.30, au oprit, pe raza localității Viștea de Jos, un autovehicul condus de un tânăr cu vârstă de 19 ani, domiciliat în aceeași localitate.
Întrucât tânărul nu a putut prezenta permisul de conducere în cadrul controlului, s-a procedat la verificarea acestuia în bazele de date aparținând Poliției Române, iar rezultatul a stabilit că tânărul nu este posesor de permis de conducere.
Față de cele constatate, în cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de «Conducerea unui vehicul fără permis de conducere», faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal, cercetarile fiind continuate de către lucrătorii Postului de Poliție Viștea, dosarul aflându-se sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.

Ieri noapte, un bărbat de 29 de ani a fost prins șofând cu permisul suspendat. El a fost oprit pentru control în jurul orei 1.00, în Râșnov.
Bărbatul șofa pe Calea Brașovului. În urma controlului, el s-a ales cu dosar penal.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button