Tânăr de 18 ani, reținut după mai multe furturi din magazine din Brașov

Un tânăr de 18 ani, din Măieruș, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 3 Poliție Brașov, fiind cercetat pentru mai multe furturi comise în puncte de lucru ale aceleiași societăți comerciale.
Prejudiciu de aproximativ 2.000 de lei
Polițiștii au început cercetările după o sesizare primită pe 18 august din partea reprezentanților societății.
Din verificări a rezultat că tânărul ar fi furat, la sfârșitul lunii iulie, o pereche de ochelari de soare dintr-un magazin, profitând de neatenția angajaților. Câteva zile mai târziu, ar fi revenit în aceeași unitate și ar fi comis o nouă faptă.
De asemenea, anchetatorii susțin că, pe 17 august, acesta ar fi sustras ochelari de soare și dintr-un alt punct de lucru al societății. Prejudiciul total este estimat la aproximativ 2.000 de lei.
A fost depistat în Măieruș
Având în vedere numărul faptelor investigate și modul de operare, polițiștii au continuat verificările în teren și l-au depistat pe tânăr, pe 21 august, în localitatea Măieruș.
Acesta a fost dus la sediul poliției pentru audieri, iar în urma probatoriului administrat s-a dispus reținerea pentru 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Ancheta continuă
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 3 Poliție Brașov, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale a tânărului.
Persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





