Delicte

Tânăr băut și drogat, prins la volan în centrul BRAȘOVULUI / Este doar unul dintre cazurile de ieri…

  • masina-noaptea_296251.jpg

– Un tânăr de 21 de ani a fost prins în timp ce șofa băut și sub influența drogurilor, ieri noapte, în zona centrală a municipiului Brașov.
„În fapt, la data de 04 iunie 2022, în jurul orei 00.55, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 21 ani, care conducea un autovehicul bulevardul Iuliu Maniu din municipiul Brașov.
Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la cannabis. De asemenea, la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,42 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a prezenței substanței psihoactive în organism”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal Nadia Olaru.

-Alți doi tineri, de 19 și 20 de ani, șofau pe DN 73A, respectiv pe DN 73, ieri, când au fost opriți de polițiști și verificați cu aparatul DrugTest, rezultatul ieșind pozitiv la cannabis.

-Un alt tânăr, de 24 de ani, din județul Buzău, a fost depistat în timp ce șofa având permisul suspendat, ieri dimineață, pe str. Timișul Sec din municipiul Brașov. Polițiștii brașoveni i-au deschis dosar penal.

-Tot ieri, pe DN 13, în Feldioara, polițiștii au oprit pentru control un șofer în vârstă de 46 de ani care avea 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

-La Predeal, polițiștii au depsitat un șofer în vârstă de 45 de ani, din județul Vaslui, care avea 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

-Alte două persoane s-au ales cu dosar penal, după ce au condus mopede. Unul dintre bărbați, de 21 de ani, din Hărman, a condus fără a deține permis și fără ca mopedul să fie înmatriculat.
La testarea tânărului, rezultatul a fost 0,18 mg/l alcool pur.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Celălalt bărbat, de 40 de ani, fără permis, a condus, prin Bod, un moped care avea avea montate plăcuțe cu număr de înmatriculare fals.
Mai mult, la testarea bărbatului, rezultatul a fost 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button