Suspect de trafic de persoane, căutat de Polonia, prins în județul Brașov

Polițiștii brașoveni au prins un bărbat urmărit internațional pentru trafic de persoane, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare. În paralel, un alt bărbat – condamnat pentru conducere fără permis – a fost dus la penitenciar.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigații Criminale, cu sprijinul Poliției Municipiului Făgăraș, au identificat ieri, 2 aprilie 2026, un bărbat de 46 de ani, căutat la nivel internațional.
Pe numele acestuia, autoritățile judiciare din Polonia au emis un mandat european de arestare pentru trafic de persoane. După depistare, bărbatul a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, care a dispus reținerea pentru 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Tot ieri, polițiștii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei emis de Judecătoria Brașov, pe numele unui bărbat de 50 de ani din municipiu, urmărit la nivel național.
Acesta fusese condamnat la un an de închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis și a fost transportat la Penitenciarul Codlea, unde a fost încarcerat pentru executarea pedepsei.
Polițiștii brașoveni continuă acțiunile pentru depistarea persoanelor urmărite și punerea în aplicare a mandatelor emise de instanțe.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





