Suspect de terorism, arestat în Germania. Voia să declanșeze un „război al terorii” în România

Un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, a fost arestat preventiv în Germania, fiind cercetat pentru tentativă de constituire a unei organizații teroriste de extremă dreapta. Măsura a fost dispusă la data de 30 iunie 2026 de autoritățile judiciare din landul Baden-Württemberg, cu sprijinul procurorilor DIICOT și al Eurojust, potrivit datelor făcute publice astăzi de autoritățile din România.
Ar fi recrutat tineri români prin canale de comunicare criptată
Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2023, suspectul ar fi încercat să constituie o grupare teroristă care urmărea declanșarea unui „război al terorii” pe teritoriul României și răsturnarea ordinii constituționale.
Anchetatorii susțin că acesta administra, de pe teritoriul Germaniei, două canale de comunicare criptată prin intermediul cărora ar fi recrutat în special tineri cetățeni români.
Tot prin aceste canale, bărbatul ar fi instigat membrii grupării să comită infracțiuni grave, inclusiv incendierea unor clădiri utilizate de migranți și de membri ai comunității LGBTQ+.
Anchetă comună România–Germania, cu sprijinul Eurojust
La solicitarea autorităților române, Eurojust a sprijinit constituirea unei echipe comune de anchetă (JIT) între România și Germania, care a permis schimbul rapid de probe și coordonarea măsurilor operative pe parcursul investigației.
Cooperarea dintre autoritățile judiciare a dus la arestarea preventivă a suspectului în Germania.
Activitățile desfășurate în România au fost realizate de procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.
Reprezentanții DIICOT precizează că, pe întreaga durată a procesului penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





