Delicte

Şoselele din judeţul BRAŞOV au fost „împânzite” de poliţişti, mai ales în weekend! Numai pentru nepurtarea centurii au dat 131 de amenzi

 

Acţiunile de control efectuate în cursul săptămânii trecute pe raza judeţului Braşov s-au încheiat cu aplicarea a nu mai puţin de 1.187 de sancţiuni contravenţionale însumând aproximativ 118.000 de lei, potrivit unui bilanţ făcut public de reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov.
Dintre aceste sancţiuni, 430 au fost aplicate pentru depăşirea limitei legale de viteză, iar 131 pentru nepurtarea centurii de siguranţă.

„Polițiștii au ridicat, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 115 permise de conducere, dintre care 30 pentru consumul de alcool, 10 pentru depăşirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 km/h, 23 pentru neacordarea priorității pietonilor, 29 pentru nerespectarea reglementărilor legale privind depășirea și au reținut 63 certificate de înmatriculare”, se detaliază în comunicat.

Controale intensificate în weekend

Sâmbătă şi duminică, poliţiştii din judeţul Braşov au intensificat controalele, pentru a-i depista pe şoferii indisciplinaţi. Astfel, în două zile, 78 de poliţişti proveniţi din structurile Rutieră şi Ordine Publică au acţionat pe şosele, fiind verificaţi 946 de participanţi la trafic. Acţiunea s-a finalizat cu aplicarea a 79 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 42.000 de lei, dintre care 17 pentru şofat sub influenţa băuturilor alcoolice.
De asemenea, au fost constatate 16 infracțiuni la regimul circulației rutiere, dintre care 10 pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, au fost reținute 35 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce și 15 certificate de înmatriculate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button