Delicte
Şoferul care a lovit şi muşcat doi poliţişti a fost arestat preventiv
Şoferul care a lovit cu piciorul în abdomen un poliţist, iar pe altul l-a muşcat de mână – după ce aceştia îl înregistraseră cu radarul în timp ce se deplasa cu viteză peste limita legală, prin Arad – a fost arestat preventiv. Mai întâi, bărbatul încercase să fugă de poliţişti, după cum au constatat anchetatorii.
„Probatoriul administrat în cauză, până la acest moment procesual, a relevat faptul că, în data de 28 iunie, în jurul orei 12:00, agenţii de poliţie judiciară F.A şi I.D din cadrul Biroului Rutier Arad, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, au fost agresaţi fizic pe strada Tribun Andreica, din Municipiul Arad, în timpul procedurii de imobilizare a inculpatului Rădulescu Gheorghe, procedeu la care au recurs întrucât inculpatul a încercat să se sustragă legitimării acestora prin fugă. Anterior acestui moment, inculpatul a fost urmărit de cei doi agenţi, cu autoturismul din dotare, pe mai multe străzi din oraş întrucât nu a oprit la semnalul regulamentar al acestora, urmare a faptului că a fost depistat în trafic, cu ajutorul aparatului radar, conducând un autoturism de teren Grand Cherokee, pe Bulevardul Calea Victoriei din Municipiul Arad, cu o viteză peste limita legală, respectiv 77 km/h. În urma violenţelor la care au fost supuşi, cei doi agenţi au suferit leziuni a căror vindecare necesită un număr de 3-4 zile de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat remis de reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Bărbatul este cercetat pentru două infracţiuni de ultraj.
CITIŢI ŞI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.