Delicte

Șoferiță depistată aproape de comă alcoolică

Șoferiță depistată aproape de comă alcoolică.

La finalul săptămânii trecute, forțele de ordine au detectat în trafic un nivel de alcoolemie în cazul unei șoferițe care se apropia de pragul la care se poate instala coma. Avea o alcoolemie de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 2 septembrie 2023, în jurul orei 23:30, autoritățile de la Secția de Poliție Ștefan cel Mare au fost alertate cu privire la un incident pe DC 31, în localitatea Dragomirești. Conform informațiilor primite, un șofer în vârstă de 34 de ani, rezidentă în Piatra Neamț, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar autoturismul în care se afla a derapat și a ajuns într-un șanț, transmite Adevarul.

Conducătorul auto a fost testat, rezultatul indicând o concentraţie de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au deschis dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenta alcoolului sau a altor substanţe“, a transmis Poliţia Neamţ.

În sânge, concentrația de alcool se dublează, iar starea de comă apare în jurul valorii de două grame la mie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button