Delicte

Șoferiță cercetată penal de polițiști din județul Brașov

O șoferiță este cercetată penal de polițiști din județul Brașov. „La data de 2 martie a.c., pe strada Dumitru Liviu Rebreanu din stațiune, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism, la volanul căruia se afla un femeie, în vârstă de 32 de ani.
În timp ce verificau aspectele de legalitate ale documentelor, polițiștii au observat indicii ale consumului de alcool, astfel că femeia a fost testată din punct de vedere al consumului.


Rezultatul testului a indicat o valoare de 0,89 mg/l alcool pur in aerul expirat, motiv pentru care, aceasta a fost condusă la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


De asemenea, azi-noapte, în jurul orei 02.00, a fost oprit pentru control un vehicul la volanul căruia se afla un bărbat, în vârstă de 27 de ani în cazul căruia etilotestul a indicat 0,79 mg/l alcool pur în aerul respirat.


În cele două cauze, au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare