Șofer prins beat criță prin municipiul Brașov / Patru dosare penale, ieri, în trafic
Un șofer a fost prins beat criță prin municipiul Brașov.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unor dosare penale, pe care le-au deschis în ultimele zile, după ce au depistat, în trafic, conducători auto fără permis de conducere sau aflați sub influența alcoolului.
Astfel, „la data de 06 octombrie a.c., în cadrul unei acțiuni specifice, desfășurată de către polițiștii rutieri, ce a vizat depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele rutiere, în jurul orei 01.30 dimineaţa, pe o stradă din municipiul Brașov a fost oprit un autovehicul, la volanul căruia se afla un bărbat, de 30 de ani, din localitate”, după cum a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
„În cadrul controlului polițiștii au observat că persoana oprită prezenta indicii ale consumului de alcool, astfel că a fost testată din acest punct de vedere, iar rezultatul a indicat valoarea de 1,02 mg/alcool în aerul expirat.
Ca urmare a rezultatului înregistrat, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i s-au prelevat mostre biologice ce vor stabili cu exactitate valoarea alcoolemiei din organism”, a adăugat sursa citată.
A fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Acesta este instrumentat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
Tot ieri, în jurul orei 04.00 dimineaţa, poliţiştii rutieri au oprit pentru control un autotursm care circula pe strada 13 Decembrie, din municipiul Brașov. La volan era un tânăr de 19 ani, din municipiul Sfântu Gheorghe, care părea a fi sub influența alcoolului. El a fost testat, iar rezultatul a fost 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
El a fost condus la unitatea medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a valorii alcoolice din sânge.
De asemenea, a fost întocmit dosar penal, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Tot la data de 6 octombrie, puțin după miezul nopții, polițiștii din Făgăraș au oprit pe strada Gării un autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat, de 23 de ani, din municipiul Codlea.
„În cadrul controlului, persoana oprită nu a putut prezenta permisul de conducere, astfel că a fost verificată pe loc în bazele de date, împrejurare în care poliţiştii au stabilit că bărbatul nu este posesor de permis de conducere”, a precizat sursa citată.
Dosarul penal întocmit în acest caz este coordonat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș.
De asemenea, agenții din cadrul Poliției Municipiului Săcele au oprit pentru control, ieri, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 28 de ani, care prezenta indicii ale consumului de alcool. Acesta a fost testat, iar rezultatul a fost de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la unitatea medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a valorii alcoolice din sânge.
Și în acest caz a fost întocmit dosar penal.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.