Delicte

Șofer prins băut pe Șoseaua Cristianului din Brașov

Șofer prins băut pe Șoseaua Cristianului din Brașov…

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier au oprit în trafic, ieri, în jurul orei 01.15, un autovehicul  care circula pe Șoseaua Cristianului. În timpul verificării documentelor, polițiștii au observat că șoferul în vârstă de 35 de ani emana halenă alcoolică, fapt pentru care s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest.


Rezultatul testului a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,92  mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la unitatea medicală pentru prelevarea de mostre biologice.
Polițiștii au deschis dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Tot ieri, în jurul orei 10:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit pentru control un conducător auto care circula pe strada Buzești fiind sub influența alcoolului.
Bărbatul în vârstă de 59 de ani avea 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și acestuia i-au fost recoltate probe biologice și i s-a întocmit dosar penal.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare