Delicte

Șofer fără permis, observat de polițiști în timp ce se chinuia să parcheze pe o stradă din Tractorul, Brașov

Un bărbat fără permis de conducere a fost observat de polițiști în timp ce se chinuia să parcheze un autoturism, pe o stradă din cartierul brașoveanTractorul. Polițiștii de la Secția 3 Poliție au întocmit dosar penal.


La data de 6 februarie  a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii au observat pe o stradă, din cartierul Tractorul, un autovehicul al cărui conducător efectua mai multe manevre, în încercare de a-l parca. Pentru că modul în care vehiculul era condus părea a fi unul destul de imprecis, bărbatul aflat la volanul acestuia a fost verificat, iar în timpul controlului s-a stabilit că bărbatul, de 32 de ani, din județul Brașov, nu este deținător de permis de conducere.


Față de concluziile stabilite în urma interogării bazelor de date, polițiștii au întocmit dosar penal, urmând a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”
, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare