Șofer din Codlea, la volan cu alcoolemie de 1,29 mg/l. Alt conducător auto, depistat băut în Vlădeni

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea au întocmit două dosare penale după ce au depistat în trafic doi conducători auto care ar fi condus sub influența alcoolului. Primul caz a fost înregistrat pe strada Nordului din Codlea, unde un localnic în vârstă de 43 de ani a fost testat cu etilotestul, rezultând o alcoolemie de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. Controlul a avut loc ieri, 8 ianuarie, în jurul orei 13.30.
Cel de-al doilea caz a fost înregistrat azi-noapte, în jurul orelor 23.00, în localitatea Vlădeni, unde un tânăr de 23 de ani, din Dumbrăvița, a fost depistat cu o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. În ambele situații, șoferii au fost conduși la unități medicale pentru recoltarea probelor biologice, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




