Delicte

Șofer depistat drogat cu cocaină, pe drumul dintre Râșnov și Poiana Brașov

Un șofer a fost depistat drogat cu cocaină, pe drumul dintre Râșnov și Poiana Brașov. El a fost oprit pentru control ieri.


În jurul orelor 9.00, cadrele de poliție au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani. În urma testării cu aparatul Drugtest, Drager 5000, rezultatul a fost pozitiv la substanța COCAINĂ, potrivit IPJ Brașov. Prin urmare, bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge.


Polițiștii au întocmit dosar penal. Ei fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.


Șofer depistat drogat cu cocaină…

Tot ieri, între orele 19.00-22.00, polițiștii din Săcele au desfășurat controale pe linie rutieră. Ei au urmărit depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive.

Au fost testați 150 de conducători auto. Au fost reținute 3 permise de conducere pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice și totodată a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. Dosarul penal i-a fost întocmit unui săcelean în vârstă de 37 de ani.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] șofer drogat a lovit stâlpii metalici dintre șosea și trotuar, la Codlea, potrivit IPJ Brașov. Evenimentul […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare