Delicte

Șofer cercetat de polițiștii de la Biroul Rutier Brașov după ce le-a furnizat date false

Un șofer este cercetat penal de polițiștii de la Biroul Rutier Brașov după ce le-a furnizat date false.

„Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov s-au sesizat din oficiu și efectuează acte de urmărire penală, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, după ce deținătorul unui autovehicul a furnizat date nereale privind identitatea conducătorului auto. Astfel, în cadrul unei acțiuni organizate de Poliția Municipiului Brașov – Biroul Rutier, în luna iunie a.c., a fost depistat în trafic un autoturism care circula cu viteza de 88 km/h pe un sector de drum cu viteza maximă stabilită la 50 km/h, în localitate.


Pentru că sancțiunea pentru abaterea constatată nu a putut fi aplicată pe loc, a fost emisă o solicitare în scris deținătorului autovehiculului, acesta comunicându-le polițiștilor datele de identificare ale unei femei, identitatea acesteia fiind cea indicată ca fiind presupusul contravenient.


În urma comparării imaginilor surprinse de camera aparatului radar cu identitatea furnizată de proprietarul autovehiculului depistat, polițiștii au stabilit că nu este aceeași persoană, existând suspiciuni că datele au fost furnizate eronat cu scopul de a se aplica sancțiune unei alte persoane decât celei care a săvârșit abaterea la normele rutiere”,
a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


A fost întocmit un dosar penal pentru „fals în declarații”. Dosarul este instrumentat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button