Delicte

Şofer BRAŞOVEAN arestat preventiv pentru contrabandă cu ţigări (FOTO)

  • 1._249442.JPG
 

Un braşovean a fost reţinut de polişti, iar ieri a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins transportând ţigări de contrabandă, pe care intenţiona să le comercializeze „la negru”.

Bărbatul a fost observat de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, sâmbătă seară, în jurul orelor 21.00, în timp ce încărca două sacoşe voluminoase într-o autoutilitară, pe strada Crinului din municipiul Braşov, şi i s-a cerut să se supună controlului, dar a ignorat somaţia şi a plecat cu autovehiculul.

În aceste condiţii, jandarmii i-au alertat pe polițiștii din cadrul Secției 5 Brașov, care au pornit în urmărirea autoutilitarei, reuşind s-o oprească în Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna.

„În urma verificărilor, polițiștii de investigarea criminalității economice au stabilit că bărbatul de 43 de ani, din județul Brașov, transporta țigări ce ar fi provenit din contrabandă, țigări ce urmau a fi comercializate ilegal. În remorca autoutilitarei dar și sub aceasta, în compartimente special concepute pentru ascunderea și transportul de țigări, polițiștii au găsit 7.361 pachete de țigări. Acestea au fost indisponibilizate”, a informat purtătorul de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov, agent şef Gabriela Dinu.

Bărbatul a fost arestat preventiv, pentru contrabandă, la decizia Judecătoriei Braşov, dar a contestat decizia, astfel că dosarul va ajunge în instanţa superioară.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button