Delicte

Șofer băut, prins la miezul nopții pe o stradă din Rupea

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rupea au deschis un dosar penal pe numele unui bărbat de 36 de ani, din comuna Racoș, depistat în trafic în timp ce conducea sub influența alcoolului.

Incidentul a avut loc în noaptea de 10 ianuarie, aproape de miezul nopții, când polițiștii aflați în misiune de supraveghere și control al traficului rutier au oprit pentru verificări un autoturism care circula pe strada Republicii din Rupea. Conducătorul auto prezenta semne vizibile de consum de alcool, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest.

Rezultatul a indicat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care șoferul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, care vor stabili cu exactitate alcoolemia din sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button