Șofer băut, depistat pe un drum comunal din Brașov, după un accident
Un șofer băut a fost depistat de polițiști pe un drum comunal din județul Brașov, după un accident.
„Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila efectuează acte de urmărire penală, într-un dosar penal pe care l-au întocmit după ce un conducător auto ar fi provocat un accident rutier, în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului. La data de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto care ar fi produs incidentul și-ar fi continuat deplasarea.
Șofer băut…
Astfel, față de sesizarea primită, în zona menționată s-a deplasat un echipaj de poliție care, pe drumul comunal DC 75A, din zona localității Lisa, a identificat și oprit autovehiculul implicat în accident. În timpul efectuării verificărilor polițiștii au observat faptul că cel de la volanul autovehiculului, un bărbat, de 40 de ani, din localitatea Lisa, prezintă indicii ale consumului de alcool, iar după testarea efectuată cu aparatul etilotest a rezultat că acesta avea o alcoolemie în aerul expirat de 0,73 mg/l alcool pur”, a detaliat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, inspector principal Daniel Zontea.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i s-au prelevat mostre biologice, urmând a se stabili cu exactitate valoarea îmbibației alcoolice din organism.
Polițiștii au întocmit un dosar penal, pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar ce se află instrumentat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.