Șofer băut, accident la 1 noaptea, în Zărnești
Șofer băut, accident la 1 noaptea, în Zărnești…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești au fost sesizați azi-noapte, în jurul orei 01.00, cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Dr. Tiberiu Spârchez, din localitate.
„La fața locului, polițiștii au identificat un autoturism avariat, care se afla oprit pe trotuar și care lovise mai multe elemente de mobilier stradal, precum și bunuri ale unui agent economic din zonă.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul în cauză era condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani, din orașul Zărnești, care a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, dat fiind rezultatul înregistrat, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice, conform procedurilor legale”, a informat Poliția Brașov.
Șofer băut, accident la 1 noaptea…
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se efectează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
Inspectoratul de Poliție Județean Brașov atrage încă o dată atenția asupra riscurilor majore generate de conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului și
reamintește faptul că, începând cu anul 2023, „Legea Anastasia” prevede sancțiuni mai aspre pentru conducătorii auto care sunt identificați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, când aceste fapte au ca urmare producerea unor accidente cu victime.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

