Societate comercială din județul Brașov, amendată cu 20.000 de lei, pentru nereguli în stocurile de material lemnos

Societate comercială din județul Brașov, amendată cu 20.000 de lei, pentru nereguli în stocurile de material lemnos…
Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Brașov – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au efectuat verificări, în perioada 18-19 august a.c., cu privire la modul de respectare a prevederilor legale, referitoare la deținerea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos de către o societate comercială cu sediul pe raza comunei Racoș, din județul Brașov.
„Astfel, în cadrul acestor controale au fost comparate stocurile faptice ale materialului lemnos cu cele existente în aplicația electronică SUMAL 2.0 din incinta acesteia, iar pentru aspectele de ilegalitate identificate au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, valoarea totală a amenzilor fiind de 20.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au dispus și măsura complementară constând în confiscarea unei cantități totale de aproximativ 20 de mc. material lemnos – lemn din diferite specii, cu o valoare totală de aproximativ 10.000 de lei”, a informat Poliția Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

