Delicte

Și-a pus în joc libertatea, pentru un telefon mobil

Și-a pus în joc libertatea, pentru un telefon mobil…

Polițiștii din Victoria, județul Brașov, efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de furt, după ce un bărbat ar fi sustras telefonul mobil al altei persoane.


„La data de 28 iulie a.c. la sediul Poliței Orașului Victoria s-a prezentat o persoană, care a sesizat furtul unui telefon mobil. Imediat după primirea sesizării, au fost întreprinse verificări, pe mai multe străzi din localitate, în vederea identificării persoanei care ar fi sustras bunul, iar pe una dintre acestea a fost observat un bărbat ce corespundea cu semnalmentele furnizate.


La controlul corporal efectuat de polițiști, asupra persoanei interceptate a fost găsit bunul sesizat, astfel că bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul subunității de poliție pentru continuarea cercetărilor, deși acesta s-a opus și s-a manifestat violent față de echipa operativă, încercând să se sustragă măsurii”
, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


În baza materialului probator existent, a fost dispusă reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button