Și-a jefuit părinții de 100.000 de euro

Și-a jefuit părinții de 100.000 de euro
O tânără în vârstă de 27 ani, din comuna Horgeşti, este cercetată de poliţişti după ce şi-ar fi jefuit proprii părinţi, furând din casa acestora un seif în care se aflau 100.000 euro şi bijuterii. Ancheta a început în decembrie 2024, atunci când tânăra a fost reţinută de poliţişti în acest dosar. Ea ar fi pus la cale furtul împreună cu o altă femeie, în vârstă de 48 ani, din Moţca – judeţul Iaşi.
„Au fost efectuate 6 percheziţii domiciliare în judeţele Iaşi, Neamţ şi Dolj, fiind descoperite mijloace materiale de probă. De asemenea, într-o pădure din judeţul Neamţ, poliţiştii de investigaţii criminale au descoperit îngropat seiful sustras. Suma de bani şi bijuteriile au fost recuperate parţial’, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agentul şef adjunct Gabriel Dumitrache.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bacău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Care are de unde. Care nu are de unde, ce sa jefuiasca, praful de pe toba? Ca in cazul latraului putinist barbughey caruia ne mai ajungandu-i votca si laturile primite pentru prestatiile sale se dadea la ajutorul social si tichetele… Citeşte mai mult »