Delicte

Și-a deschis atelier de… contrafacere a cardurilor bancare

 
Un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost reținut de polițiști, ieri, pentru falsificare de carduri, după ce a fost prins în flagrant de polițiștii de combatere a criminalității organizate și de procurorii DIICOT București. Potrivit unui comunicat remis de Poliție, suspectul, de loc din Constanța, a fost prins folosind carduri false la ATM-ul unei bănci. În total, anchetatorii au găsit asupra bărbatului 32 de carduri bancare, dintre care 14 neinscripționate și 18 falsificate, precum și 12.000 de lei – bani retrași de la bancomat (avea 6 chitanțe de retragere). 
„Din verificări a reieşit că bărbatul ar fi folosit respectivele carduri în mod fraudulos, în repetate rânduri, întrucât pe ele erau înscrise mai multe coduri PIN”, conform Poliției.
Mai mult, anchetatorii au stabilit că bărbatul deținea un atelier de contrafacere a cardurilor bancare, acolo fiind descoperite alte 370 de carduri neinscripționate și echipamente de contrafacere, precum și 60.000 de lei proveniți din infracțiuni. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare