Delicte
SENTINȚĂ. 18 ani și 5 luni de închisoare pentru o femeie care și-a omorât fiicele gemene
O femeie în vârstă de 40 din județul Vrancea a fost condamnată, astăzi, la 18 ani și 5 luni de închisoare, pentru infracţiunea de omor calificat săvârșit asupra unui membru al familiei, după ce și-a abandonat la WC-ul din curte fiicele de abia născute, cauzând astfel moartea lor. Sentința a fost dată de Tribunalul Vrancea.
Inculpata Margareta Năstasă, de loc din comuna Ruginești, a ascuns sarcina inclusiv față de partenerul de viață. Astfel, în ziua în care i-a venit sorocul a născut singură gemenele, apoi le-a abandonat la WC. La un moment dat, simțindu-se rău, femeia a fost luată de ambulanță, iar medicii și-au dat repede seama că născuse, potrivit adevarul.ro. În încercarea de a se apăra, Margareta Năstasă a declarat că a suferit un avort spontan, dar adevărul a ieșit la iveală și în cele din urmă și-a motivat pruncuciderea susținând că nu mai dorea alți copii, din moment ce nici pe ceilalți patru nu avea cu ce să-i crească.
Decizia de astăzi a magistraților nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Prin urmare, femeia a fost lăsată în continuare în libertate, sub control judiciar.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.