Delicte

Șapte persoane au fost reținute în dosarul droguri în licee

Șapte persoane au fost reținute în dosarul droguri în licee. În dosarul privind traficul de droguri în licee din Bucureşti, procurorii DIICOT au reţinut, pentru 24 de ore, şapte inculpaţi şi au luat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de alţi şase.
La data de 20 martie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a şapte inculpaţi şi luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de trei inculpaţi, dintre care unul minor, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi mare risc şi deţinere de droguri de risc şi de mare risc”, a informat, marţi, DIICOT.
Polițiștii au ridicat, în urma perchezițiilor efectuate, cantităţile de aproximativ 300 de grame de canabis, două grame de cocaină, cinci grame de ketamină şi comprimate din categoria benzodiazepinelor, cinci mărunţitoare mecanice, patru cântare electronice de mare precizie, mai multe telefoane mobile cu cartele SIM şi suma de 4.700 de lei, despre care există bănuiala rezonabilă că ar proveni din activităţi de trafic de droguri.

„Anterior, în urma activităţilor desfăşurate în cauză, au fost capturate droguri de risc şi mare risc, canabis în cantitate de 300 de grame şi 10 grame de cocaină”, a transmis DIICOT. De asemenea, în cauză se efectuează cercetări şi cu privire la alte şapte persoane, care au dobândit calitatea de suspect.
Șapte persoane au fost reținute în dosarul droguri în licee. În cursul zilei de 21 martie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, a celor 7 persoane bănuite.

Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național „I.L Caragiale” din București, a declarat că a semnalat poliției și părinților că unii elevi consumă droguri, însă reacțiile acestora din urmă au fost, de cele mai multe ori, „violente”.

FOTO: Poliția Română


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button