Delicte

Săcelean de 61 de ani, prins în timp ce șofa fără permis

Săcelean de 61 de ani, prins în timp ce șofa fără permis

Polițiștii din Săcele au desfășurat, ieri, o acțiune pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză.

„Astfel, în jurul orei 16.50, pe Bulevardul George Moroianu, din municipiul Săcele, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autovehicul, condus de un bărbat, de 61 de ani, din municipiul Săcele, iar în urma verificărilor s-a stabilit că acesta nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, față de cele constatate, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere», urmând ca cercetările să fie desfășurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, la finalizarea cărora vor fi dispuse măsurile legale”, a informat Poliția Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button