Delicte
S-a izbit de un stâlp, cu maşina furată! Făptaşul are 15 ani
Un autoturism lăsat de proprietar în faţa locuinţei, în Miercurea-Ciuc, alaltăseară, a fost găsit avariat, lovit de un stâlp, ieri dimineaţă, poliţiştii intrând în alertă, pentru a-l depista pe hoţ.
Sesizarea a fost făcută ieri dimineaţă, pe la orele 4.00, prin 112, iar din primele verificări a rezultat că proprietarul lăsase maşina descuiată, cu cheile în contact, în faţa clădirii în care locuieşte, iar în zori, paznicul comunal l-a anunţat că maşina sa era lovită de un stâlp, avariată.
„După mai puţin de 3 ore de la sesizare, în jurul orei 07:10, prin activităţile specifice de cercetare şi investigaţie, desfăşurate cu operativitate şi profesionalism, poliţiştii l-au identificat pe B.S. de 15 ani, localnic, despre care există suspiciunea că a sustras autoturismul în cauză din fața porții imobilului părţii vătămate şi l-a condus pe D.N.E. 578, apoi pe D.J. 123F unde, în dreptul imobilului cu nr. 479, pe fondul lipsei permisului de conducere şi a carosabilului ud, a pierdut controlul şi a intrat în coliziune cu un stâlp electric, autoaccidentându-se uşor şi producând pagube de circa 1.000 de euro”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Filip Gheorghe.
În momentul depistării, adolescentul avea 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.