Delicte

RAZIE în TRENURI, în BRAŞOV şi alte judeţe!

 

Pe parcursul a două zile, poliţiştii de la Transporturi au efectuat controale intense, în trenurile de călători care circulă pe magistralele de cale ferată şi pe liniile adiacente de pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Braşov, Timiş, Cluj, Iaşi şi Constanţa. „Având în vedere faptul că în sezonul estival mulţi călători aleg să circule cu trenul, s-au desfăşurat activităţi pentru prevenirea şi combaterea călătoriilor frauduloase, precum şi pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Astfel, 482 de poliţişti din cadrul structurilor de poliţie transporturi au fost prezenţi pe trenurile de călători şi în zonele staţiilor, respectiv a triajelor de cale ferată”, au informat reprezentanţii Poliţiei Române.
În acest context, în perioada 13-14 august, agenţii au depistat peste 600 de călători frauduloşi, cărora angajaţii CFR le-au aplicat taxe şi suprataxe în valoare totală de 5.813 lei, şi au constatat patru infracţiuni. Totodată, poliţiştii de la Transporturi au aplicat 182 de sancţiuni contravenţionale însumând aproximativ 27.000 de lei.
Poliţia Română a avertizat că agenţii continuă acţiunile în trenuri, în staţii şi în triajele CFR.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare