Delicte

Razie în municipiul Brașov! Polițiștii au aplicat peste 100 de sancțiuni (foto)

Razie în municipiul Brașov! Polițiștii au aplicat peste 100 de sancțiuni…

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov, cu sprijinul Serviciului Criminalistic și a Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov, au acționat în cursul zilei de ieri, 27 august, pe raza municipiului Brașov, pentru prevenirea faptelor antisociale, combaterea infracțiunilor contra persoanei și a patrimoniului și menținerea unui climat de siguranță publică (inclusiv în traficul rutier).

„În cadrul acțiunii ce s-a desfasurat în cele patru etape, au fost integrați peste 50 de polițiști, care au urmărit respectarea legislației, identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile acesteia.

În urma activităților întreprinse de polițiști, au fost legitimate și verificate în bazele de date ale Poliției Române peste 200 de persoane. Tot aici, au fost supuse controlului 184 de autovehicule și efectuate peste 50 de testări în vederea identificării celor care se aflau sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise în timpul condusului.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate peste 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 30.000 de lei, cele mai multe abateri fiind săvârșite la regimul rutier”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.

De asemenea, a fost reținut un permis de conducere.

„Astfel de acțiuni se desfășoară în mod constant în județul Brașov și au un caracter preponderent preventiv, în vederea menținerii unui mediu sigur pentru toți cetățenii”, a subliniat reprezentantul IPJ Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button