Delicte

Răsturnare de situaţie. Braşoveanul acuzat de fosta iubită că a bătut-o şi violat-o, după ce ar fi pătruns ilegal în locuinţa ei, nu a mai fost condamnat

 
Braşoveanul acuzat de fosta iubită că a intrat cu forţa în locuinţa ei, că a bătut-o şi agresat-o sexual, în noaptea de 9 spre 10 septembrie 2015, a scăpat de pedeapsa penală, pe ultima sută de metri, ca urmare a retragerii plângerii formulate de tânără.
Inculpatul Daniel Vrânceanu fusese condamnat în primă instanţă (la Judecătoria Braşov) la 2 ani şi 11 luni de închisoare, cu termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, pentru viol, violare de domiciliu şi lovire au alte violenţe, dar atât el, cât şi procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, au contestat decizia cu apel.
Astfel, dosarul a ajuns la Curtea de Apel Braşov, unde s-a decis… încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe, „ca urmare a retragerii plângerii prealabile formulată de persoana vătămată C.N.C.”, conform instanţei de judecată. Decizia este definitivă.
Amintim că, potrivit unui comunicat remis de Parchet, „în seara zilei de 9 septembrie 2015, în jurul orei 23:00, inculpatul Vrânceanu Daniel a intrat fără drept în locuinţa persoanei vătămate (fosta sa concubină) pe care a agresat-o, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 2-3 zile îngrijiri medicale. Inculpatul a rămas în locuinţa persoanei vătămate până în dimineaţa zilei de 10 septembrie 2015, iar în jurul orei 07:00, a întreţinut un raport sexual prin constrângere cu aceasta”. 
 
CITIŢI ŞI:
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button