Rapperul Puya a fost prins drogat în trafic
Cântărețul de rap Puya, membru component al trupei La Familia, pe numele său real Dragoș Gărdescu, a fost tras pe dreapta de polițiștii de la Brigada Rutieră într-un control de rutină desfășurat miercuri, 27 aprilie, pe o stradă din București. Acesta se afla cu scuterul, iar polițiștii i-au cerut să sufle în aparatul alcooltest, rezultatul ieșind negativ.
Chiar și așa, oamenii legii i-au solicitat lui Puya să facă același test și cu un aparat pentru depistarea substanțelor stupefiante. De această dată rezultatul testului pentru droguri ar fi ieșit pozitiv. Potrivit informațiilor prezentate de Gândul.ro, aparatul ar fi indicat că artistul ar fi consumat cocaină. Anunțul a fost făcut chiar de Poliția Rutieră ai cărei reprezentanți au prezentat cazul.
„În data de 27 aprilie a.c., polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza sectorului 1, au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat. După verificarea documentelor prevăzute de lege, polițiștii au procedat la testarea preliminară a conducătorului auto cu aparatul DrugTest care a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive”, se arată în comunicatul poliției.
Puya a refuzat să facă declarații în cadrul anchetei, invocând dreptul la tăcere. Polițiștii i-au ridicat permisul de conducere, iar cei care desfășoară ancheta așteaptă rezultatul analizelor. În funcție de acestea se va decide care va fi continuarea dosarului penal. În cazul în care INML va confirma rezultatul înregistrat de aparatul DrugTest, Puya va fi trimis în judecată. Pe lângă aceasta i se va anula permisul de conducere și i se va interzice să mai conducă pentru doi ani. Abia apoi, va putea susține un nou examen la o școală de șoferi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.