Delicte

Prostituate din Brașov, condamnate după ce și-au „drogat” și tâlhărit clienții

 

Patru prostituate din Brașov și cei doi proxeneți ai lor au fost condamnați definitiv la închisoare, după ce au tâlhărit mai mulți bărbați „agățați” în zona Gării din municipiu.

Cei șase inculpați au fost condamnați la Curtea de Apel Brașov, după ce au recunoscut faptele. Lidia Ionela A. (38 ani) a fost condamnată la 3 ani și 2 luni de închisoare în regim de detenție, Larisa G. (33 ani) a primit 4 ani si 10 luni de închisoare, Lenuța Alina C. (22 ani) a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare, Ana Maria R. (30 ani) s-a ales cu 3 ani și 3 luni de închisoare cu executare și Gigi K. (38 ani) și Marian G. (32 ani) au primit 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare, respectiv 3 ani de închisoare cu executare, potrivit ziare.com.

Cei șase inculpați au pus la punct un plan prin care tâlhăreau vârstnici, după cum reiese din rechizitoriu. Astfel, femeile îi abordau în zona Gării Brașov și îi convingeau să le ducă în locuințele lor, pentru favoruri sexuale, dar acolo „clienții” erau adormiți cu ajutorul unor medicamente, apoi prostituatele le furau din casă banii și bunurile de valoare și plecau.

Conform ziare.com, victimele erau adormite cu medicamente procurate de G. Larisa. Aceasta, pe fondul bolii de care suferă, deținea rețetă pentru astfel de medicamente, folosite în tratamentul epilepsiei. Potrivit prospectului, medicamentul nu se administrează cu alcool, iar în cazul ingerării mai multor comprimate, poate determina stări de somnolență, confuzie și lipsă de coordonare. Medicamentul are mai multe reacții adverse și contraindicații în ceea ce privește administrarea.

Prima lovitură ar fi avut loc în seara de 3 iunie 2020, când inculpații ar fi sustras sumele de 82.600 lei, 600 euro și aproximativ 100 dolari. Au urmat și alte victime, iar în urma plângerilor depuse la Poliție, anchetatorii i-au prins pe făptași. Mai multe informații – AICI

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button