Delicte

Proprietarul unui restaurant, filmat în timp ce-și bătea cățelul! Patrupedul i-a fost luat și el este cercetat penal

Proprietarul unui restaurant a fost filmat în timp ce-și bătea cățelul chiar în local, unde îl ținea legat. Patrupedul i-a fost luat, iar el este cercetat penal.

Câinele abuzat de deținătorul său la un restaurant din Sectorul 3 se află în custodia noastră și este în siguranță acum.

Serviciul pentru Protecția Animalelor din cadrul Poliției Capitalei a deschis dosar penal pentru cercetarea faptelor și a procedat la ridicarea câinelui. Astfel că în această seară câinele a fost preluat de echipajul nostru și transportat la clinica veterinară a medicilor noștri contractanți, Sache Vet, pentru investigații medicale amănunțite.

Vom reveni cu detalii despre starea de sănătate a câinelui pe măsură ce le vom avea.
Salutăm intervenția polițiștilor.
Cei care abuzează animalele trebuie să știe că există o lege de protecție a animalelor care se aplică. Ori de câte ori sunteți martorii unor infracțiuni împotriva animalelor, sesizați imediat poliția.
Cazul a fost făcut public de Asociația Ramses
“, a precizat ASPA București.

„Câinele este abuzat aproape zilnic în acest mod. Face box cu el, amărâtul de el”

O persoană a trimis filmarea la Observator, afirmând că agresiunile erau frecvente. „Câinele este abuzat aproape zilnic în acest mod. Face box cu el, amărâtul de el”.

Asociaţia Ramses a făcut şi ea un apel public pentru salvarea patrupedului. „Astfel de lucruri nu ar trebui să mai existe în 2025. În fața localului, un câine este ținut în condiții inadecvate și abuzat aproape zilnic. Situația este cunoscută deja de mai multe persoane din zonă și trebuie să se oprească. Cerem intervenția urgentă a autorităților competente – Poliția Animalelor și DSV București – pentru verificarea cazului și pentru a garanta siguranța animalului”, a scris asociaţia pe pagina sa de Facebook, reușind să mobilizeze autoritățile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button