Delicte
Profesorul universitar brașovean acuzat de luare de mită a fost plasat sub control judiciar. Are interzis la catedră
Profesorul universitar brașovean acuzat de luare de mită a fost plasat astăzi sub control judiciar, după cele 24 de ore de reținere.
„În completarea comunicatului de ieri:
S-a luat de către procuror măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, față de doi inculpați în cauză – unul fiind profesor în cadrul unei universități private din Brașov, ambii cercetați pentru infracțiunile de luare de mită și trafic de influență. În plus, față de profesor s-a stabilit obligația de a nu exercita profesia în cadrul căreia a săvârșit faptele”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.
Vezi și: Profesorul universitar brașovean acuzat de luare de mită a fost reținut alături de un intermediar
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.