Profesorul de sport fotografia elevele la toaletă

Părinţii unor eleve de 8 ani îl acuză pe profesorul de sport că le-ar fi făcut poze fetiţelor pe când acestea erau la toaleta şcolii. Totul s-a întâmplat în urmă cu o săptămână, la Şcoala numărul 164 din Bucureşti, în timpul orei de educaţie fizică de la clasa a II-a. Părinţii susţin că profesorul ar fi intrat peste câteva eleve de 8 ani la toaletă şi le-ar fi fotografiat cu telefonul mobil. Cadrul didactic a negat incidentul. Părinţii fetiţelor au depus plângere la Poliţie şi au sesizat Inspectoratul Şcolar.
„Putem încadra fapte unui profesor ca şi comportament indecent sau comportament imoral. Deocamdată, suntem în cercetări şi, după ce echipa de inspectori va finaliza această cercetare, şi şcoala va face o cercetare printr-o comisie de cercetare disciplinară care va fi constituită conform legii. În funcţie de concluzii, vor fi stabilite sancţiunile”, a declarat, potrivit Mediafax, Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Acesta a precizat că începând de astăzi profesorul nu va mai preda, la orele acestuia intrând un alt cadru didactic.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

