Profesor universitar condamnat pentru purtare abuzivă
Profesor universitar condamnat pentru purtare abuzivă. O elevă a fost umilită de președintele unei comisii de examinare la Bacalaureat după ce aceasta și-a pierdut buletinul și s-a legitimat cu permisul auto.
Incidentul a avut loc în 2017 la Colegiul Tehnic din Rădăuți. Fata a povestit că, neavând asupra ei cartea de identitate pentru că o pierduse cu câteva zile în urmă, a luat legătura cu un membru al comisiei de supraveghere, căruia i-a explicat situația în care se afla.
Atunci, profesorul universitar Cornel Velescu, din Timișoara, s-a dus în sala de examen, încercând să o scoată pe elevă cu forța afară. Acesta a jignit-o în ultimul hal.
„Du-te la mă-ta după buletin, nesimţito. Cu permisul de conducere te legitimezi acasă la mă-ta, proasto!“, au fost cuvintele adresate de profesorul universitar, elevei.
Fata l-a dat în judecată pentru injuriile aduse la adresa ei, iar în urma procesului penal, judecat în primă instanță la Judecătoria Rădăuți, președintele Comisiei de Examinare a fost găsit vinovat, fiind condamnat la patru luni de închisoare cu suspendare pentru purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Judecătorul a arătat că „din procesul-verbal de vizionare a înregistrărilor video şi a vizionării imaginilor aflate la dosarul cauzei, rezultă că aspectele declarate de persoana vătămată şi martorii audiaţi se confirmă, din imagini observându-se atitudinea agresivă, nervoasă, agitată a inculpatului”.
Profesor universitar condamnat pentru purtare abuzivă. Totodată, profesorul are să îi datoreze fetei 5.000 de lei, daune morale, potrivit adevarul.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.