Profesor pensionar, reţinut pentru abuz sexual
Profesor pensionar, reţinut pentru abuz sexual. Un profesor de matematică ieşit la pensie, din Bucureşti, a fost reţinut de poliţişti, după ce a sărutat cu forţa o elevă cu care făcea meditaţii şi a încercat să o abuzeze.
Profesorul de matematică, în vârstă de 68 de ani, a ieşit la pensie, însă continua să facă meditaţii cu elevi, printre care şi o fată în vârstă de 14 ani. Totul s-ar fi întâmplat pe 31 ianuarie 2024, iar de atunci şi până acum poliţiştii au făcut cercetări ce s-au încheiat cu percheziţii domiciliare.
„La data de 31 ianuarie 2024, polițiștii Secției 16 au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, fiica lui minoră, în vârstă de 14 ani, ar fi fost victima unei infractiuni de agresiune sexuală, bănuit de comiterea faptei fiind meditatorul ei. Cazul a fost preluat de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sector 4, iar în urma cercetărilor și investigațiilor desfășurate, s-a stabilit că, la data de 31 ianuarie 2024, în timp ce se aflau la o adresă din Sectorul 4, unde desfășura o ședință de pregătire la o materie, împreună cu minora, bărbatul în vârstă de 68 de ani, prin constrângere morală, constând în aceea că i-ar fi creat victimei o stare de temere, raportată la calitatea pe care o avea, ar fi agresat-o sexual pe aceasta”, se arată într-o informare emisă de Poliția Capitalei.
Joi au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.
„De asemenea, a fost pus în aplicare un mandat de aducere, emis pe numele bănuitului, acesta fiind depistat și condus la audieri. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigații Criminale – Sector 4, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală săvâșită asupra unui minor”, potrivit comunicatului de presă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.