Delicte

Procurorii clujeni fac percheziţii la BRAŞOV, într-un dosar de corupţie!

 
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj efectuează percheziţii la 22 de adrese din Bucureşti, Cluj şi Braşov, în două dintre cazuri fiind vizate sediile unor instituţii publice, conform unui comunicat remis de anchetatori.
 
„În cursul zilei de 10 noiembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 locații situate în municipiul București și județele Cluj și Brașov, din care 2 sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, au informat procurorii.
 
Percheziţiile sunt efectuate într-o cauză penală care vizează săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie şi a unor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, care ar fi fost comise în ultimii trei ani.
Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, a Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și a Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj Napoca.
 
La mijloc, un proiect de ticketing
 
Conform unor surse, una dintre instituţiile vizate este Primăria Cluj-Napoca.  Hotnews.ro susţine că descinderile au legătură cu proiectul de ticketing iniţiat de municipalitate pentru modernizarea sistemului de vânzare a biletelor de transport în comun de către compania de transport public.
 
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca a declarat că, în cursul dimineții, s-a primit solicitarea, din partea DNA Cluj, de a verifica o serie de informații în legătură cu implementarea acestui proiect european. 

 
„Este vorba de proiectul de ticketing pe care Primăria îl are în acest moment în implementare în parteneriat cu Compania de Transport Public Cluj-Napoca și care trebuie să se finalizeze până la sfârșitul acestui an. În cadrul proiectului de ticketing există o componentă de software care prevede montarea unui sistem electronic și a unui program care să gestioneze întreaga bază de date a Companiei de Transport Public Cluj-Napoca precum și parte de hardware care se referă la dotarea tuturor mijloacelor de transport în comun cu validatoare care să coincidă și să corespundă tehnic cu sistemele de eliberare a tichetelor și practic odată implementat acest proiect se schimbă conceptul de transport pe călătorie în transport pe unitate orară”, a spus Oana Buzatu, conform adevarul.ro.
 
Proiectul a fost realizat cu o finanțare europeană de 33 de milioane de lei.
 
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button