Prinși băuți la volan, în județul Brașov
Prinși băuți…
Doi bărbați sunt cercetați penal, după ce au fost prinși băuți la volan. Unul dintre dosare a fost întocmit de polițiștii de la Serviciul Rutier Brașov.
„La data de 19 decembrie a.c., în jurul orei 05:45 dimineața, în cadrul unui filtru pe care polițiștii îl aveau organizat pentru depistarea celor care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a altor substanțe, a fost oprit și un vehicul la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 46 de ani, din localitatea Gura Teghii, județul Buzău.
Pentru că acesta prezenta indicii că s-ar afla sub influența alcoolului, a fost efectuat un test cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare a alcoolemiei de 0.84 mg/l alcool pur în aerul respirat”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal de poliție Daniel Zontea.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge.
Cercetările în caz sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Cel de-al doilea dosar penal a fost întocmit de polițiștii din Bran.
„La data de 19 decembrie a.c., pe strada Dumitru Renghea, din comuna Bran, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din aceeași localitate
În timp ce verificau aspectele de legalitate ale documentelor, polițiștii au observat indicii ale consumului de alcool, astfel că bărbatul a fost testat din punct de vedere al consumului.
Rezultatul testului a indicat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge”, a detaliat sursa citată.
Polițiștii continuă cercetările.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.