Delicte

Primarul orașului Zărnești – în vizorul DNA

Primarul orașului Zărnești – în vizorul DNA.

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Brașov au anunțat astăzi că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat persoană fizică, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de complicitate la tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Primarul orașului Zărnești – în vizorul DNA

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt: „În cursul anului 2016, în vederea finanțării proiectului intitulat «Centrul Național de Informare și Promovare Turistică în Orașul Zărnești» (finanțat din fonduri nerambursabile), inculpatul l-ar fi sprijinit pe Igrișan Alexandru Lucian, la data faptei viceprimar al orașului Zărnești, în prezent primar al aceluiași oraș din județul Brașov, să depună la autoritatea finanțatoare (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice – M.D.R.A.P.) mai multe documente false ce atestau, contrar realității, finalizarea tuturor lucrărilor în cadrul proiectului. Concret, inculpatul ar fi atestat executarea unor lucrări de construcții (amenajare spații verzi și amenajare alei pietonale) și ar fi semnat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor în condițiile în care acestea nu ar fi fost realizate. La data de 10 octombrie 2016, urmare a neregulilor constatate, M.D.R.A.P. a reziliat contractul de finanțare fără a efectua nici o plată către primăria Zărnești. Prin aceste demersuri, viceprimarul orașului Zărnești ar fi încercat să obțină pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare de 293.849 lei”.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov.

Anterior, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a primarului orașului Zărnești pentru săvârșirea unei infracțiuni de tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene – https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=11635.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Primarul orașului Zărnești – în vizorul DNA […]

Back to top button