Delicte

Preot reținut de polițiști pentru delapidare. Prejudiciu estimat la 3 milioane de lei

Preot reținut de polițiști pentru delapidare…

Vicarul Episcopiei Sălajului a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi furat aproximativ trei milioane de lei din conturile instituției.
Bărbatul ocupă din anul 2020 funcția de vicar eparhial, poziție din care are acces la conturile bancare ale instituției. Investigația procurorilor a arătat că bărbatul și-ar fi însușit o parte din bani în mod direct, în timp ce alte sume au fost mutate prin C.A.R pentru plata unui împrumut. Cu toate acestea, banii ajungeau în cele din urmă tot la el.

Pentru a nu trezi suspiciuni, vicarul ar fi falsificat mai multe înscrisuri, totul pentru a crea impresia că transferurile bancare din contul instituției în ale sale sunt justificate și legale, spun anchetatorii. Au fost efectuate șase percheziții.

„În sarcina suspectului P.1. s-a reţinut că, în perioada 2020-2024, în calitate de vicar eparhial în cadrul Episcopiei Sălajului, calitate în care era împutemicit să deruleze operaţiuni bancare în numele acestei entităţi, şi-a însuşit sume de bani din patrimoniul Episcopiei Sălajului pe care le-a folosit în interes propriu.

De asemenea, pe lângă această modalitate de comitere a faptei, suspectul a efectuat mai multe tranzacţii din contul Episcopiei Sălajului în contul C.A.R. Omenia, pe care le-a justificat ca reprezentând retumare împrumut, însă aceste viramente nu aveau fimdament real, sumele fiind ulterior însuşite de către acelaşi suspect. Pentru a conferi o aparenţă de legalitate viramentelor efectuate din contul bancar al Episcopiei Sălajului, suspectul a falsificat mai multe înscrisuri, încercând să justifice legalitatea operaţiunilor efectuate.

La data de 24.10.2024 organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul lnspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, au efectuat un număr de şase percheziţii domiciliare, fiind ridicate înscrisuri relevante pentru stabilirea adevărului în cauză.

La data de 25.10.2024 s-a dispus reţinerea suspectului P.I. pe o duată de 24 ore pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în fomă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Prejudiciul estimativ cauzat este în cuantum de aproximativ 3.000.000 de lei. Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor relevante soluţionării cauzei”, au transmis procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button