Delicte

Pozitiv la „Opiacee” și cu 0,73 mg/l alcool pur în aerul respirat, pe DN 73, în județul Brașov

Pozitiv la „Opiacee”…

Poliția Stațiunii Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce un tânăr a fost depistat conducând sub influența substanțelor interzise.

„La data de 19 decembrie a.c., pe DN 73, în timpul efectuării unei acțiuni pentru identificarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe, polițiștii au oprit un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 28 de ani, din județul Argeș.
Pentru că în timpul controlului persoana verificată manifesta a stare de agitație, atipică, conducătorul auto a fost testat din punct de vedere al consumului de substanțe interzise, iar rezultatul obținut a fost pozitiv pentru substanța «Opiacee»
În continuare, tânărul a fost testat din punct de vedere al consumului, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul respirat
”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal de poliție Daniel Zontea.


Tânărul a fost condus de polițiști la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii prezenței substanței în organism. În această cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare