Delicte

Ponta, vizat de un nou dosar DNA!? Vizitele dese ale lui Ponta în Turcia, considerate suspecte

 

Fostul premier Victor Ponta este vizat de o anchetă a DNA în legătură cu ștergerea datoriei Rompetrol, s-a aflat pe surse.  Astfel, acesta trebuie să răspundă în fața anchetatorilor în legătură cu modul în care, printr-o hotărâre de guvern, compania kazahă KazMunayGas a scăpat de plata a 600 de milioane de dolari, datoria istorică a Rompetrol, informează Euractiv. Ponta a semnat hotărârea de Guvern în 2014, prin care a fost adoptat memorandumul de înţelegere cu cei care au cumpărat Rompetrol. Curtea Constituţională s-a opus validării acestui memorandum.

Vizite și negocieri secrete?

De asemenea, se încearcă să se afle dacă termenii memorandumului au fost negociați în străinătate. Amintim că Victor Ponta s-a operat la picior în Turcia. „Drumurile dese ale lui Ponta în Turcia și o cartelă telefonică turcească, investigate de DNA… Sursele judiciare citate afirmă că, într-una dintre vizitele făcute de Ponta în Turcia în contextul unei operații la genunchi, acesta ar fi fost invitat de președintele Turciei, Recep Tayyp Erdogan, la una din vilele sale“, informează Euroactiv.

Foști miniștri, acuzați penal

Amintim că ieri, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația depusă de fostul ministru al Finanțelor Mihai Tănăsescu, prin care acesta solicita ridicarea sechestrului pus de procurorii DIICOT pe bunurile sale, în cadrul dosarului Rompetrol II. Acesta este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și complicitate la delapidare. Tănăsescu a fost pus sub acuzare pe 17 iunie în dosarul Rompetrol II, alături de foștii miniștrii Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu și Gheorghe Pogea.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare