Delicte

Ponta i-ar fi oferit o funcţie de conducere procurorului Liviu Tudose

Propunerea nu a fost materializată

 

În referatul prin care cer încuviințarea arestării deputatului Sebastian Ghiță, procurorii DNA susţin că Victor Ponta i-a oferit o funcție de conducere procurorului Liviu Tudose. Aşa cum a notat Mediafax, procurorii au redat în document o declarație dată de Tudose la începutul lunii martie, potrivit căreia „în primăvara anului 2014, împreună cu Ghiţă Sebastian Aurelian a mers la Victor Ponta, ocazie cu care premierul i-a oferit o funcţie de conducere, respectiv director Departament pentru Luptă Antifraudă sau o funcţie de execuţie în cadrul ONPCSB, propunere cu care acesta, în principiu, a fost de acord, dar care nu a mai fost materializată”. Potrivit anchetatorilor, informaţia a fost confirmată și de către unul dintre martorii din dosar.
Liviu Tudose, procurorul şef adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a fost arestat preventiv pentru că i-ar fi furnizat informații dintr-un dosar lui Sebastian Ghiță.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button