Delicte

Polițistă de frontieră acuzată că a luat 200.000 de euro mită

Polițistă de frontieră acuzată că a luat 200.000 de euro mită

O polițistă de frontieră din Vama Petea, județul Satu Mare, a fost trimisă în judecată, după ce a fost prinsă că lua mită de la oamenii care voiau să intre în țară. În doar 3 ani, femeia ar fi încasat astfel 200.000 de euro, cei mai mulți în vremea pandemiei.

Femeia și-a recunoscut vina însă, potrivit Presa SM, Tribunalul Satu Mare i-a respins acordul de recunoaștere a faptelor, pe motiv că pedeapsa ar fi mult prea blândă.

Totul a început în decembrie 2020, în plină pandemie, când au apărut informații că prin Vama Petea au intrat în România cetățeni din țări considerate, la acea vreme, „zone roşii” sau „zone galbene”.

În schimbul unor sume de bani, cuprinse între 50-100 euro/persoană, unii dintre polițiștii de frontieră consemnau în fals datele. Altfel spus, notau în baza de date că oamenii ar venit din țări la care nu se impunea măsura carantinării sau a izolării la domiciliu, cum impunea legea atunci.

Pe 24 august 2021, investigatorii sub acoperire au organizat un flagrant. În tură era exact polițista. Fără nicio reținere și fără să știe cu cine stă de vorbă, femeia le-a cerut acestora 200 de euro mită pentru a le permite să intre în ţară fără a fi supuşi măsurilor de carantinare, în lipsa unui vaccin sau a unui test PCR valabil. ‘

La percheziția corporală, în sutienul femeii au fost găsiți atunci 350 de euro (bancnote de 10, 20 și 50 de euro), dar și 100 de lire sterline, în 4 calupuri – bani încasați ilegal în mai puțin de 4 ore, spun anchetatorii pentru sursa citată.

Acasă la polițista de frontieră, oamenii legii au descoperit și o agendă cu 47 de file, în care femeia își nota “încasările” zilnice. Făcea calcule pe zile, pe luni și apoi pe an. Agenda cuprindea sume primite ca mită pe durata a 3 ani, în perioada august 2018 – august 2021.

Polițistă de frontieră acuzată că a luat 200.000 de euro mită. În urma audierilor, femeia și-a recunoscut faptele și a ajuns la un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii. Polițista își așteaptă acum sentința.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button