Polițist implicat în obținerea ilegală de credite de nevoi personale
Un polițist ar fi fost implicat în obținerea ilegală de credite de nevoi personale. El a fost trimis în judecată alături de alte persoane. Ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Structura centrală și Serviciul Județean Anticorupție Bihor au desfășurat activități procedurale într-o cauză penală în care, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus, la începutul lunii februarie a.c., trimiterea în judecată a cinci persoane, dintre care și un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, Poliția Municipiului Oradea – Biroul Proximitate, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
-trafic de influență, șantaj, furt, instigare la infracțiunea de furt calificat, instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la infracțiunea de trafic de influență, fapte comise de către agentul de poliție;
-furt calificat, şantaj și fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapte comise de către o persoană fără calitate specială, respectiv fratele agentului de poliție;
-cumpărare de influenţă și uz de fals, fapte comise de către o persoană fără calitate specială;
-cumpărare de influenţă și şantaj, fapte comise de către o persoană fără calitate specială;
-cumpărare de influenţă, faptă comisă de către o persoană fără calitate specială.
Datele furnizate de DGA:
În fapt, în perioada 2022 – 2023, martora denunțătoare a fost constrânsă moral să ajute mai multe persoane din cercul de apropiați (fără calitate specială) ai agentului de poliție pentru a accesa credite de nevoi personale, prin completarea în fals a unor înscrisuri sub semnătură privată, în beneficiul acestora din urmă.
Ca urmare a aprobării creditelor, martora denunțătoare le-a cerut beneficiarilor creditelor un procent de 10% din valoarea acestora, sub pretextul achitării către funcționarii bancari care au aprobat cererile de credit. În realitate, aceste sume de bani erau împărțite de agentul de poliție cu martora denunțătoare.
De asemenea, martora denunțătoare a preluat de la agentul de poliție două credite bancare pe care s-a angajat să le achite printr-un act notarial, garantând restituirea împrumutului cu autoturismul personal, autoturism care, în cele din urmă, i-a fost luat de către agentul de poliție, fără consimțământul acesteia și fără punerea în executare a contractului notarial, sub pretextul neachitării la termen a ratelor bancare scadente.
În luna decembrie 2022, fratele agentului de poliție și martora denunțătoare au completat în fals o adeverință de salariat unuia dintre inculpați, prin contrafacerea scrierii şi subscrierii, în care au atestat în mod nereal calitatea de salariat a acestuia din urmă şi cuantumul salariului, pentru accesarea unui credit bancar de nevoi personale.
Pe parcursul anului 2023, una dintre persoanele (fără calitate specială) pe care martora denunțătoare a ajutat-o să acceseze credite de nevoi personale, prin completarea în fals a unor înscrisuri sub semnătură privată și căruia i-a cerut o sumă de bani sub pretextul efectuării de plăți către funcționarii bancari care au aprobat cererea de credit, a constrâns-o pe martora denunțătoare să îi restituie banii pe care i-a achitat drept comision şi alte sume de bani, în caz contrar amenințând-o cu comiterea unor acte de violență asupra sa şi a familie sale.
De asemenea, într-o altă situație, agentul de poliție a constrâns-o pe martora denunțătoare să plătească rata aferentă creditelor contractate de un alt inculpat, în caz contrar amenințând-o că nu-i va restitui autoturismul de care o deposedase.
În data de 24.10.2023, agentul de poliție a cerut şi a primit de la martora denunțătoare cheia de la garajul imobilului în care locuieşte prietenul acesteia, iar ulterior, agentul de poliție l-a determinat pe fratele său să pătrundă în locuința respectivă, transportându-l în apropierea acesteia.
Cei doi au fost prinși în flagrant de polițiștii DGA și de procurorul de caz, pe timp de noapte, după sustragerea, din locuința respectivă, a sumei de 6.000 de lei și a unor bijuterii, în momentul reîntâlnirii acestora.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.